Cum activezi modul de noapte în Windows 10: Night Light

de: Alexandru Puiu
08 05. 2017

Odată cu Windows 10 Creators Update, a fost introdusă funcția Night Light. Aceasta te ajută să adormi mai liniștit prin creșterea temperaturii de culoare.

În ultimii ani, au apărut mai multe studii care confirmă că expunerea la lumină albastră pe timpul serii ți-ar putea afecta abilitatea de a adormi ușor. În plus, o sursă puternică de lumină precum un smartphone sau o tabletă îți obosește ochii mult mai tare într-un mediu întunecat. În principiu, totul are legătură cu temperatura culorilor afișate pe ecran și cu faptul că, în condiții ideale, ar trebui să te expui la culori calde pe timpul serii și culori reci pe timpul zilei. Din acest motiv, au fost introduse funcțiile Night Shift pe iPhone și Mac sau Night Mode pe Android.

Până la introducerea Night Light în Windows 10 Creators Update, pentru a obține un efect similar, era suficient să folosești aplicația gratuită f.lux. În altă ordine de idei, nu te oprește nimeni să o folosești în continuare, iar toate detaliile aferent instalării și configurării f.lux le-am detaliat în urmă cu ceva timp în acest material – Cum ajustezi automat lumina ecranului la PC sau Mac în funcție de momentul zilei.

Revenind la Night Light, noua funcție poate fi găsită în meniul de Start printr-un click pe Settings. În noua fereastră, accesează System în stânga sus și fă click pe Display. Primul buton de sus este Night Light cu un switch dedesubt pentru activare. Dacă activezi această funcție în timpul zilei, nu se va întâmpla nimic până în momentul în care apune soarele. Atunci, temperatura de culoare a ecranului va crește și orice conținut afișat va câștiga o temperatură gălbuie.

Există câțiva parametri ce pot fi ajustați vizavi de noua funcție din Windows 10, iar aceștia se găsesc în spatele butonului Night Light settings. De acolo poți să-ți alegi cât de radicală să fie diferența de culoare între zi și noapte sau, dacă nu vrei să te bazezi pe sistemul automat de programare de la apus la răsărit pentru activarea Night Light, există posibilitatea să introduci manual orele de activare și dezactivare care te încântă. Eu am optat pentru 22:00 – 09:00.